Pestera-mamut. Cum arata cea mai mare pestera din lume, in care se afla o jungla - FOTO, VIDEO |
|
|
|
| Sâmbătă, 30 Iulie 2011 19:28 |
|
Peştera Hang Son Doong, descoperită în 2009, se află în jungla din Vietnam şi iniţial s-a crezut că are 150 de metri lungime şi 60 de metri înălţime, scrie dailymail.co.uk. Însă două expediţii ulterioare în peşteră au demonstrat că aceasta este cea mai mare din lume. Peştera are o lungime de peste 4 km, 100 m lăţime şi 243 m înălţime. Imaginile surprinse de fotograful Carsten Peter arată că în interiorul peşterii se află chiar o junglă. Carsten a făcut fotografiile în 2010, în timpul unei expediţii al cărei scop era o explorare completă a peşterii şi o înregistrare fotografică a acesteia.
Fotograful a declarat că a petrecut câte două săptămâni în interiorul peşterii, explorând şi imortalizând lumea subterană. "Am descoperit noi părţi ale peşterii. Este o zonă uriaşă, aşa că să o descoperi şi să o explorezi este foarte dificil. Aceasta este una dintre cele mai neobişnuite şi uimitoare peşteri pe care le-am vizitat în 35 de ani de carieră", a declarat Carsten Peter. Articole pe aceeasi tema
|
Ingrijire medicala
Vizitatori online
Avem 3 vizitatori onlineTag Cloud
adresa afectiuni alcool alimente ambulanta antibiotice aradului arsuri asistenta asistente astm boli bolnavi buziasului cabinet cancer cardiologie ceaiuri celule centru chirurgie circumvalatiunii clinic clinica cnas compensare copii dambovita dermatologie diabet doctor durere dureri familie farmacia fructe ginecologie girocului harta hepatita infecţii inimă iosefin judetean legume lipovei maternitatea medic medical medicale medicament medicamente medici modern oftalmologie orar ortopedie pacient pediatrie planta plante policlinica psihologie sagului sanatate servicii sexuale simptome soarelui spital spitale spitalul stadion stomac stomatologie studiu telefon timis timisoara torontalului tratament tratamente tratamentul urgenţă vaccinare vedere vitamina



Cea mai mare peşteră din lume face parte dintr-o reţea de 150 de peşteri, iar speologii încă încearcă să îi găsească capătul.

