Rasul atenueaza durerea: Un sfert de ora de hohote creste cu 10% toleranta la durere |
|
|
|
| Miercuri, 14 Septembrie 2011 20:51 |
|
Cercetătorii au testat în laborator reacţia la durere a voluntarilor care urmăreau secvenţe din serialele de comedie "Mr. Bean" şi "Prietenii tăi/ Friends" sau emisiuni non-umoristice despre golf şi despre viaţa animalelor. Senzaţia de durere era provocată de aplicarea pe piele a unei frapiere cu gheaţă în care se răceşte vinul sau şampania şi de un garou strâns până la limita de toleranţă. Un alt test a fost efectuat în timpul Festivalului de la Edinburgh pe voluntari care priveau fie o comedie fie o piesă dramatică. Imediat după spectacol, pentru a vedea dacă râsul diminuează senzaţia de durere, voluntarii au fost invitaţi să se sprijine de un zid, cu genunchii îndoiţi, ca şi cum ar sta pe un scaun invizibil. Un sfert de oră de râs în hohote este suficient pentru a creşte cu circa 10% toleranţa la durere, au anunţat autorii acestui studiu. În schimb, vizionarea unor emisiuni non-umoristice sau a unor drame nu au niciun efect contra durerii. Studiul a făcut însă o distincţie netă între râsul sincer, în hohote, singurul care are acest efect antidurere, şi râsul politicos, de faţadă. Deoarece râul în hohote se produce arareori atunci când eşti singur, să te afli într-un grup de prieteni pare o condiţie determinantă pentru declanşarea acestui tip de râs care eliberează în creier endorfine. Aceste molecule cu rolul de mesageri chimici între neuroni pot şi să atenueze semnalele de durere fizică sau de stres. Endorfinele sunt produse în timpul exerciţiilor fizice, acesta fiind motivul pentru care oamenii au o senzaţie plăcută atunci când aleargă sau practică anumite sporturi. Râsul în hohote implică şi un exerciţiu muscular involuntar şi repetat, în timpul căruia oamenii expiră aerul, fără a-şi relua suflul. Epuizarea cauzată de acest efort brusc antrenează producţia de endorfine, afirmă autorii studiului. Maimuţele antropoide sunt şi ele capabile să râdă, dar, spre deosebire de om, ele inspiră la fel de mult aer pe cât expiră în timpul râsului. Autorii acestui studiu, publicat în Proceedings of The Royal Society B, consideră că experimentele lor îi vor ajuta pe oamenii de ştiinţă să înţeleagă mai bine mecanismele fiziologice şi sociale ale râsului şi originea acestuia. Articole pe aceeasi tema
|
Ingrijire medicala
Vizitatori online
Avem 3 vizitatori onlineTag Cloud
adresa afectiuni alcool alimente ambulanta antibiotice aradului arsuri asistenta asistente astm boli bolnavi buziasului cabinet cancer cardiologie ceaiuri celule centru chirurgie circumvalatiunii clinic clinica cnas compensare copii dambovita dermatologie diabet doctor durere dureri familie farmacia fructe ginecologie girocului harta hepatita infecţii inimă iosefin judetean legume lipovei maternitatea medic medical medicale medicament medicamente medici modern oftalmologie orar ortopedie pacient pediatrie planta plante policlinica psihologie sagului sanatate servicii sexuale simptome soarelui spital spitale spitalul stadion stomac stomatologie studiu telefon timis timisoara torontalului tratament tratamente tratamentul urgenţă vaccinare vedere vitamina



Râsul în hohote, în compania prietenilor, diminuează senzaţia de durere, graţie unor molecule opiacee care "inundă" creierul, afirmă autorii unui studiu britanic ce a fost publicat miercuri.
