Persoanele scunde se confrunta cu un risc mai mare de declansare a maladiilor cardiace |
|
|
|
| Duminică, 13 Iunie 2010 08:18 |
|
Femeile care măsoară în înălţime mai puţin de 1,53 metri şi bărbaţii cu o înălţime sub 1,65 metri prezintă un risc mai mare de a dezvolta maladii cardiovasculare comparativ cu femeile cu o înălţime de peste 1,66 metri şi bărbaţii mai înalţi de 1,73 metri, potrivit unui studiu publicat în European Heart Journal. Aceste rezultate sugerează că statura scundă ar trebui adăugată pe lista factorilor de risc cardiac, alături de obezitate şi nivelul ridicat al colesterolului, au declarat cercetătorii din Finlanda, de la Universitatea din Tampere. Această asociere dintre înălţime şi problemele cardiace a fost examinată în cadrul a numeroase studii pe plan mondial în ultimii 60 de ani, însă rezultatele au fost contradictorii. Pentru a sesiza mai uşor eventualele diferenţe, cercetătorii finlandezi au comparat extremele - grupul persoanelor cele mai înalte cu cel al persoanelor cele mai scunde -, concentrându-se asupra a 52 de studii, efectuate pe trei milioane de persoane. "Rezultatul este fără echivoc: o înălţime mică este asociată cu un risc crescut de maladie coronariană (angină pectorală, infarct)", a declarat Jaakko Tuomilehto, de la Universitatea din Helsinki. În schimb, cercetătorii nu au reuşit să explice această legătură. Cu toate acestea, persoanele scunde nu ar trebui să se îngrijoreze. Înălţimea constituie doar unul dintre factorii de risc coronarieni. Dacă nu se poate acţiona asupra înălţimii, este perfect posibil să poată fi controlată greutatea corporală şi stilul de viaţă (fumat, consum de alcool şi practicarea exerciţiilor fizice). În plus, a fi înalt nu reprezintă o protecţie în sine în ceea ce priveşte infarctul, au precizat cercetătorii finlandezi. Mediafax Articole pe aceeasi tema
|
Ingrijire medicala
Vizitatori online
Avem 7 vizitatori onlineTag Cloud
adresa afectiuni alcool alimente ambulanta antibiotice aradului arsuri asistenta asistente astm boli bolnavi buziasului cabinet cancer cardiologie ceaiuri celule centru chirurgie circumvalatiunii clinic clinica cnas compensare copii dambovita dermatologie diabet doctor durere dureri familie farmacia fructe ginecologie girocului harta hepatita infecţii inimă iosefin judetean legume lipovei maternitatea medic medical medicale medicament medicamente medici modern oftalmologie orar ortopedie pacient pediatrie planta plante policlinica psihologie sagului sanatate servicii sexuale simptome soarelui spital spitale spitalul stadion stomac stomatologie studiu telefon timis timisoara torontalului tratament tratamente tratamentul urgenţă vaccinare vedere vitamina



Persoanele scunde se confruntă cu un risc de 1,5 ori mai mare de a dezvolta o maladie cardiacă şi de a muri prematur din cauza acesteia, comparativ cu persoanele înalte, potrivit unei analize a mai multor studii efectuate pe un eşantion de trei milioane de indivizi.
