Uleiul de peste si antioxidantii - remedii impotriva depresiei

PDF Imprimare Email
Evaluare utilizator: / 0
Cel mai slabCel mai bun 
Luni, 05 Iulie 2010 10:04

Afecţiunea este des întâlnită în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 25 şi 50 de ani.

Potrivit statisticilor, trei milioane de români suferă de depresie sau stări de anxietate, proporţia fiind de trei femei la un bărbat. Specialiştii spun că această afecţiune este des întâlnită în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 25 şi 50 de ani. Mai mult, potrivit psihologilor, tot mai mulţi copii sunt afectaţi de depresie, statisticile arătând o creştere îngrijorătoare a cazurilor în rândul micuţilor, astfel că unul din 33 de copii şi unul din opt adolescenţi acuză stări de anxietate.

Cercetătorii de la Universitatea Montreal, din Canada, susţin că acizii graşi Omega 3, care se găsesc în uleiul de peşte, ameliorează depresia, relatează Reuters.

În cadrul studiului, subiecţii au fost trataţi cu capsule pe bază de acizi graşi Omega 3 ori cu placebo, deşi 40 la sută dintre ei luau deja antidepresive. Pe timpul monitorizării, oamenii de ştiinţă au observat că voluntarii care au luat capsulele pe bază de ulei de peşte şi sufereau de depresie s-au simţit mult mai bine după tratamentul care a durat 8 săptămâni. Potrivit experţilor, antidepresivele nu au influenţat în vreun fel rezultatul studiului.

Fructele şi legumele gonesc depresia

În acelaşi timp, alimentele care au un conţinut ridicat în antioxidanţi, printre care fructele şi legumele, ajută la scăderea stărilor depresive cu aproximativ 20 la sută.

Pe de altă parte, o echipă de cercetători britanici spun că persoanele care mănâncă cel puţin de trei ori pe săptămână mâncare de la fast-food au un risc crescut de aproximativ 60 la sută de a suferi de stări de anxietate şi depresii. Specialiştii spun că mâncarea bogată în grăsimi sau prăjelile sunt principalii factori care duc la apariţia acestor stări. Studiul s-a bazat pe informaţiile despre stilul alimentar culese de la 3.486 de subiecţi, femei şi bărbaţi, de vârstă medie din Marea Britanie, care au fost comparate cu datele statistice privind depresia. Perioada de monitorizare a voluntarilor a fost de cinci ani.



 
GoogleLink megosztása: Del.icio.usTwitterFacebookDigg

Felicitari natura, apus de soare, flori

Tradu aceasta pagina

Romanian English French German Greek Hungarian Italian Polish Portuguese Spanish

Vizitatori online

Avem 11 vizitatori online